Costume populare şi tendinţe
Scurt istoric al îmbrăcămintei româneşti
Cea mai veche mărturie iconografică a felului de a se îmbrăca al oamenilor din spaţiul românesc datează din neolitic şi este reprezentată de figurine ceramice din zona Craiovei, ale căror ornamente reproduc decorul costumului popular. Pentru epoca bronzului, dovezile arheologice sunt mai numeroase şi se disting clar, atât podoabele de tipul salbei purtate la gât, cât şi cusăturile de pe haine. Statuetele au incizate chiar desenul croielii pieselor de costum: cămaşă, cătrinţe, bete, opreg cu ciucuri lungi. Alexandru Odobescu, acum mai bine de 130 ani, remarcase similitudinea sau chiar identitatea între costumul nostru popular (aşa cum îl ştia din călătoriile prin toată ţara) şi costumul dacilor reprezentaţi pe Columna lui Traian: Cămaşa cu mâneci strânsă la mijloc şi crestată la poale de ambele părţi, iţarii şi opincile ce le acoperă picioarele, gluga lăţoasă, sau sarica atârnată pe umeri… vălurile ce îmbrobodesc capul femeilor dace sunt maramele sătencelor noastre… Un alt document, în piatră, este cel de la Adamclisi, unde apare cămaşa încreţită la gât (IA) şi fota.
Pe lângă consemnările diferiţilor cronicari, istorici, vizitatori, costumul românesc a atras atenţia artiştilor, care au imortalizat pe hârtie sau pe pânză diverse imagini ale ţăranilor, păstrate în biblioteci de la Viena şi Budapesta. Trebuie să amintesc şi interesul manifestat de artişti plastici români: Lecca, Szatmary, Tattarescu, Aman, Grigorescu, Andreescu.
În perioada 1838-1862, s-a născut şi s-a închegat interesul pentru cunoaşterea etnografică a portului popular la românii ardeleni, astfel la Braşov, ASTRA , sub conducerea lui George Bariţiu , organizează prima expoziţie etnografică şi se pune prolema adoptării unui costum naţional unic, acest lucru fiind imposibil, având în vedere diversitatea şi specificitatea fiecărei comunităţi.
1867 este anul când Alexandru Odobescu expune la Paris în cadrul expoziţiei universale obiecte de artă populară, considerând că aceasta este parte din arta generală şi , datorită arhitectului francez al pavilionului românesc, acesta apare cu numele de ROMÂNIA, separat de otomani. Se expun picturi, album cu 60 de planşe cu imagini din mănăstiri, ţesături, broderii, scoarţe, colecţie completă de costume populare naţionale, tezaurul de la Pietroasa şi altele. Prima expoziţie universală a avut loc la Londra în anul 1851, când Tara Românească şi Moldova au o prezenţă modestă. Urmează:
1878 - Paris - expoziţia este condusă de George Bibescu, avem 4 pavilioane: Regal, Tutun, Petrol şi Restaurant-casă ţărănească cu mici şi lăutari. România este denumită ‘’Belgia Orientului’’, primeşte 1090 de premii şi locul 10 din 41 de ţări participante.
1929 – Barcelona- organizatori Dimitrie Gusti, Sadoveanu, Samurcaş – cu o istorie a trecutului, a bogăţiilor şi activităţi intelectuale;
1937 - Paris – organizator Dimitrie Gusti – începuturile şi originea poporului român, personaje ale basmelor româneşti, costume naţionale şi muzică populară. Este prezent Fănică Luca cu naiul- profesor al lui Gheorghe Zamfir.
La multe alte expoziţii organizate de atunci, costumul popular apare în ţinuta dansatorilor şi muzicanţilor, fără a fi evidenţiat ca preocupare artistică reprezentativă pentru noi.
În perioada comunistă, tradiţiile şi obiceiurile erau doar spectacole, apoi după Revoluţie am renunţat definitiv la identitatea noastră. Am acceptat cu inconştienţă toate făcăturile străine, începând de la limbaj, muzică, îmbrăcăminte, comportament...
Tradiţiile se transmit din generaţie în generaţie, iar dacă acest lucru nu s-a întâmplat înseamnă că noi nu ne facem datoria.
Eu am avut şansa să copilăresc la sat şi să prind încă în viaţă acea gospodărie ţărănească unde femeile se întâlneau în şezătoare , când fiecare îşi realiza hainele şi obiectele casnice cu o iscunsinţă rară. Chiar dacă nu aveau şcoală, prin culori, semne, cusături, îmbrăcămintea avea limbajul ei. Când te întâlneai cu un om pe drum, ştiai din ce sat este, unde merge, dacă este însurat..., dar să nu intru în amănunte.
Concluzia mea este că am renunţat la ce aveam mai frumos, la hainele noastre puţine şi sănătoase, că am călcat în picioare demnitatea acestui neam. Să ne mirăm că umblăm besmetici prin lume şi „brandul’’ nostru au devenit ţiganii pe care îi văd la tv îmbrăcaţi în costume populare?
Leontina PRODAN
